Petru Macovei și Valeriu Pașa, numiți membri ai Consiliului Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării

Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova

Petru Macovei, directorul Asociației Presei Independente, și Valeriu Pașa, președintele organizației Watchdog.md, au fost numiți în funcția de membru al Consiliului Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, din partea societății civile, pentru un termen de cinci ani. Proiectul de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 59 de deputați.

Candidaturile celor doi au fost selectate în urma concursului organizat de Comisia pentru mass-media a Legislativului, la care 12 persoane au depus dosarele de participare, iar șapte candidați au fost admiși la interviu. „Am avut parte de discuții calitative cu toți candidații, foarte bine pregătiți. (…) Persoanele selectate sunt cunoscute pentru activitatea de mobilizare și creare a rezilienței societății împotriva dezinformării”, a declarat Liliana Nicolaescu-Onofrei, președinta comisiei, în cadrul ședinței din 28 decembrie.

Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a fost creat în luna iulie a acestui an, iar pe 22 decembrie a fost aprobată Concepția de comunicare strategică și contracarare a dezinformării, a acțiunilor de manipulare a informației și a ingerințelor străine pentru anii 2024-2028. Consiliul instituției este constituit din 11 membri. De competența acestuia țin chestiuni privind organizarea și evaluarea activității Centrului și a conducerii. De asemenea, Consiliul aprobă obiectivele și planurile de activitate ale instituției.

În cadrul probei interviului, Petru Macovei a declarat că, în viziunea sa, Centrul trebuie să se preocupe în special de consolidarea rezilienței instituțiilor publice din Republica Moldova și prevenirea campaniilor de dezinformare care afectează securitatea statului. „Dacă voi fi ales, pe asta voi insista și voi ajuta la atingerea acestui obiectiv. (…) Analiza informației ar trebui să fie funcția de bază a acestui centru – să analizeze informațiile foarte mult, să vadă căile prin care ele sunt diseminate, să ajute serviciile speciale cu informații care țin de agenții de influență – în cazul a dat, a Rusiei – în Republica Moldova. (…) Consolidarea capacităților de comunicare a instituțiilor publice ar trebui să fie principalul obiectiv”, potrivit lui.

De cealaltă parte, potrivit lui Valeriu Pașa, „avem nevoie de o instituție care să dețină know-how în domeniu și să vină cu soluții eficiente sau, cel puțin, să ofere expertiză. Aceste centru nu e o soluție magică și este foarte important ca alte instituții să înțeleagă că au în acest centru acel punct de colectare a informației și a gândirii strategice în domeniu, că trebuie să coopereze, să ofere informații și, cel mai important, să implementeze ceea ce li se recomandă. Este o activitate bazată pe parteneriat. (…) Rezultatele palpabile se vor vedea în timp și doar dacă se va munci eficient”.

În luarea sa de cuvânt înainte de exprimarea votului, deputatul Gaik Vartanean a declarat că vede Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării drept „o structură de luptă cu cei inacceptabili, cei care critică puterea și cu disidența”.